Concert, expoziții, excursii și invitați speciali: Cum va fi marcată Ziua Europei, în centrul capitalei
Republica Moldova sărbătorește astăzi, 9 mai, Ziua Europei. Cu această ocazie, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru vizitatori își va deschide ușile Orășelul European. La eveniment este așteptat inclusiv comisarul european Johannes Hahn, care va susține, alături de președinta țării, Maia Sandu, un discurs. Sărbătoarea va culmina cu un concert susținut de artiști autohtoni, dar și din Ucraina. Prim-ministrul Dorin Recean a invitat cetățenii, în debutul ședinței Guvernului din 8 mai, să celebreze împreună Europa.